În cazul producerii unor evenimente trebuie ştiut faptul că fiecare asigurator are gama lui de produse destinate asigurării de locuinţe şi că aceste poliţe acoperă anumite riscuri, sens în care îţi recomandăm să citeşti cu atenţie contractul de asigurare privind riscurile asigurate şi excluderile.
Dacă bunurile sau locuinţa au avut de suferit în urma producerii unui risc asigurat, trebuie să contactezi imediat serviciul de daune al asiguratorului sau brokerul care ţi-a încheiat asigurarea.
După ce anunţi producerea daunei, vei primi îndrumările necesare, astfel încât cazul să fie soluţionat în cel mai scurt timp.
Inspectorul desemnat se va deplasa la locuinţa asigurată pentru a efectua constatarea, ocazie cu care va întocmi un proces-verbal.
În cazul în care ai o daună pe una dintre următoarele tipuri de poliţe:
- Asigurarea locuinţei;
- Casa mea;
- Căminul meu;
- Optim casa;
- IMM, AMM FIRE şi AMM BISINESS şi AMM FULL;
- Asigurarea locuinţei cu extra-acoperiri:
- Asigurarea afacerilor mici şi mijlocii;
- Asigurarea complexă a Gospodăriei Persoanelor fizice;
- Asigurarea de incendii şi alte calamităţi;
- Echipamente electronice;
- Avarii accidentale maşini şi utilaje;
- Asigurarea lucrărilor de construcţii montaj.
Așadar, în cazul producerii unui risc asigurat în contractul de asigurare, îți recomandăm următoarele:
Anunţă evenimentul, în termen legal, la autoritatea competentă să cerceteze şi/sau intervină în astfel de situaţii (pompieri, poliţie, primărie, asociaţia de proprietari, compania de distribuție gaze, apă, electricitate, alte instituţii abilitate) de pe raza locului unde s-a petrecut evenimentul respectiv.
Autoritatea respectivă va interveni şi/sau va elibera actul de constatare, după caz:
- pentru furt din locuinţă/tentative de furt: dovadă de la poliţie;
- pentru avarii accidentale (explozie, incendiu etc.): proces-verbal de intervenţie, de constatare etc.;
- în caz de inundaţie din cauza avarierii unei conducte: proces-verbal de la asociaţia de proprietari;
- în caz de calamităţi naturale, furtună, grindină, uragan: act doveditor de la autorităţile locale;
- să păstrezi bunurile avariate pentru a putea fi puse la dispoziţia inspectorului de daună de la firma de asigurări unde ai încheiat poliţa;
- în caz de furt trebuie făcută o listă cu toate bunurile ce au fost sustrase sau deteriorate.
- în cazul în care poliţa este cesionată, se solicită acceptul de plată a despăgubirilor de la Cesionar;
- în cazul în care trebuie să faci reparaţii provizorii asupra imobilului, păstrează toate documentele doveditoare legate de cheltuieli;
- este important de ştiut că firma de asigurări trebuie să realizeze constatarea pagubelor înainte ca tu să poţi efectua reparaţii complexe la imobilul avariat.
Trebuie ştiut faptul că eventualele pagube care apar după producerea evenimentului, din cauza faptului că nu s-au luat măsuri de limitare ale acestuia, nu vor fi despăgubite de asigurator.
Avizarea daunelor de la Asigurator se face, de regulă, în cel mult 48 ore de la producerea evenimentului asigurat (prin telefon, e-mail, prin completarea unui formular online).
Asigură-te că ai la dispoziţie documentele necesare pentru deschiderea dosarului de daună:
- copia poliţei de asigurare, a clauzelor şi anexelor;
- actul de provenienţă/proprietate al locuinţei/clădirii/bunului avariat, din care să rezulte valoarea acestora;
- cartea de identitate asigurat sau împuternicit al acestuia;
- procură notarială, dacă locuinţa aparţine unei alte persoane fizice;
- delegaţia, dacă locuinţa/clădirea/bunul aparţine unei persoane juridice (firmă);
- procesul-verbal de constatare Service autorizat: în cazul daunelor la centrale termice sau aparatură electronică, este necesar ca asiguratul să solicite un proces-verbal (diagnoza din care să reiasă cauzele producerii şi amploarea daunelor) de la un service autorizat;
- majoritatea firmelor de asigurări solicită poze de ansamblu şi detaliu cu respectiva daună, poze ce vor ajuta pentru grăbirea procesului de soluţionare a dosarului de daună.
După ce avariile au fost constatate de către inspectorul de daună, se va putea efectua reparaţia clădirii/bunului asigurat.
- procesul-verbal de constatare la faţa locului emis de autorităţile competente ce au constatat producerea evenimentului asigurat (poliţie, pompieri etc.);
- copie a actului doveditor al dreptului de proprietate asupra imobilului asigurat (contract vânzare-cumpărare, titlu de proprietate, autorizaţia de construire şi procesul-verbal final de recepţie a lucrărilor, declaraţie notarială pe proprie răspundere că sunteţi proprietarul imobilului, împreună cu adeverinţa de la Primărie că imobilul este înscris în Registrul Agricol, proces-verbal de adjudecare a licitaţiei publice, contract de donaţie, certificat moştenitor, precum şi orice alt document sau înscris din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză);
- în funcţie de situaţia constatată, Inspectorii de daună pot solicita şi acte suplimentare, oferindu-vă informaţii asupra paşilor de urmat pentru finalizarea dosarului de daună.
În baza înştiinţărilor formulate, asiguratorul va deschide dosar de daună, având obligaţia ca în 5 zile un reprezentant al acestuia să se prezinte la locul producerii evenimentului pentru a constata daunele, ocazie cu care se vor propune soluţii de reparaţii sau înlocuire a bunurilor afectate.
Important este de cunoscut faptul că reparaţia construcţiei sau a bunurilor avariate se poate efectua numai după ce avariile au fost constatate de către reprezentanţii societăţii de asigurări.
Folosim cookie-uri în această pagină web pentru a vă oferi cea mai bună experienţă. Pentru a afla mai multe informaţii, citeşte Termeni şi Condiţii sau politica cookie-urilor.